Iubesti si te bucuri.Crezi ca toata lumea e a ta si ai impresia ca nimeni si nimic nu-ti poate frange aripile. Se termina…nu asa cum ai fi vrut…suferi si plangi. Blestemi iubirea, blestemi poetul, blestemi inima si gandul. Cazi in genunchi, nu pentru a te ruga caci nu mai ai dumnezeu de mult… Cazi in genunchi pentru ca doare totul asa de tare incat ai vrea sa te faci una cu pamantul…tare si nesimtitor desi toti il calcam in picioare…Si totusi…continui sa o iei de la capat de fiecare data in cautarea ta inconstienta de hrana pentru suflet.
Hrana pentru suflet, hrana pentru trup…Pune orice om sa le puna in balanta…iti va spune ca e mai importanta prima…si chiar de-ar spune adevarul…va face totul numai pentru a o obtine pe cea de-a doua…Hrana pentru suflet…hrana pentru trup.Te zbati poate o viata-ntreaga sa ai numai pentru trup..Numai ca…hrana dulce pentru trup nu-i greu de gasit si nu-i chiar necesara…Cea dulce pentru suflet insa, poti sa n-o ai niciodata…
Pentru ea trebuie sa-ti urmezi visele. Nu cele ce tin de material…cele ce le tii inchise-n tine de teama celorlalti, de teama de a fi anormal. Pentru hrana dulce pentru suflet, trebuie platita o taxa…aceea de a fi considerat anormal, de a deveni un paria, un “amarat”, poate chiar un vagabond… O taxa pe vise