E un sentiment ce nu l-am mai incercat pana acum, unul cu totul nou. O traire intensa, zbuciumata si totusi neinchipuit de linistitoare. Din clipa in care te-am privit atent in ochi si m-am pierdut in adancul lor, simt ca plutesc, simt ca pot zbura. Singurul lucru de care ma tem e ca as putea sa cad si de asta data va durea mai rau ca oricand. Ma trezesc deseori in miez de noapte cu tine in gand si nu mai pot adormi. De fiecare data cand inchid ochii, chipul tau imi apare din ce in ce mai clar. Ochii verzi, zambetul fin, rasetul pur, curat, clar ca al unui copil. Si ma pierd, si visez, si zbor si cad.
O tin in brate pe ea totusi. O ea stearsa, fada, atat de diferita de tine. Atat de neinsemnata si atat de putin iubita fata de tine. Si de fiecare data cand te intalnesc ma pierd cu firea si parca nu mai sunt eu. Vad in tine un inger si nu un om. Si de fiecare data imi vine sa te strang in brate si sa te sarut. Sa-ti ridic sufletul odata cu al meu. Sa ma pierd in tine si tu in mine, sa nu mai stim cine suntem. Sa nu mai stim ce e corect si ce nu, sa nu ne mai pese. Sa fim doi si totusi unul, sa vedem si sa facem numai ce vrem si ne place. Cu fiecare zi, cu fiecare clipa petrecuta cu tine, imi placi din ce in ce mai mult, ma indragostesc din ce in ce mai tare desi stiu ca nimic din toate astea nu-mi e permis si poate nici nu-mi va fi vreodata.