E un sentiment ce nu l-am mai incercat pana acum, unul cu totul nou. O traire intensa, zbuciumata si totusi neinchipuit de linistitoare. Din clipa in care te-am privit atent in ochi si m-am pierdut in adancul lor, simt ca plutesc, simt ca pot zbura. Singurul lucru de care ma tem e ca as putea sa cad si de asta data va durea mai rau ca oricand. Ma trezesc deseori in miez de noapte cu tine in gand si nu mai pot adormi. De fiecare data cand inchid ochii, chipul tau imi apare din ce in ce mai clar. Ochii verzi, zambetul fin, rasetul pur, curat, clar ca al unui copil. Si ma pierd, si visez, si zbor si cad.
O tin in brate pe ea totusi. O ea stearsa, fada, atat de diferita de tine. Atat de neinsemnata si atat de putin iubita fata de tine. Si de fiecare data cand te intalnesc ma pierd cu firea si parca nu mai sunt eu. Vad in tine un inger si nu un om. Si de fiecare data imi vine sa te strang in brate si sa te sarut. Sa-ti ridic sufletul odata cu al meu. Sa ma pierd in tine si tu in mine, sa nu mai stim cine suntem. Sa nu mai stim ce e corect si ce nu, sa nu ne mai pese. Sa fim doi si totusi unul, sa vedem si sa facem numai ce vrem si ne place. Cu fiecare zi, cu fiecare clipa petrecuta cu tine, imi placi din ce in ce mai mult, ma indragostesc din ce in ce mai tare desi stiu ca nimic din toate astea nu-mi e permis si poate nici nu-mi va fi vreodata.
Iubesti si te bucuri.Crezi ca toata lumea e a ta si ai impresia ca nimeni si nimic nu-ti poate frange aripile. Se termina…nu asa cum ai fi vrut…suferi si plangi. Blestemi iubirea, blestemi poetul, blestemi inima si gandul. Cazi in genunchi, nu pentru a te ruga caci nu mai ai dumnezeu de mult… Cazi in genunchi pentru ca doare totul asa de tare incat ai vrea sa te faci una cu pamantul…tare si nesimtitor desi toti il calcam in picioare…Si totusi…continui sa o iei de la capat de fiecare data in cautarea ta inconstienta de hrana pentru suflet.
Hrana pentru suflet, hrana pentru trup…Pune orice om sa le puna in balanta…iti va spune ca e mai importanta prima…si chiar de-ar spune adevarul…va face totul numai pentru a o obtine pe cea de-a doua…Hrana pentru suflet…hrana pentru trup.Te zbati poate o viata-ntreaga sa ai numai pentru trup..Numai ca…hrana dulce pentru trup nu-i greu de gasit si nu-i chiar necesara…Cea dulce pentru suflet insa, poti sa n-o ai niciodata…
Pentru ea trebuie sa-ti urmezi visele. Nu cele ce tin de material…cele ce le tii inchise-n tine de teama celorlalti, de teama de a fi anormal. Pentru hrana dulce pentru suflet, trebuie platita o taxa…aceea de a fi considerat anormal, de a deveni un paria, un “amarat”, poate chiar un vagabond… O taxa pe vise
O vezi o data si e destul sa-ti placa. Mai mult decat ar trebui. Uiti de tot pentru ca in timp ce-ti vorbeste te priveste in ochi. Ai vrea sa-I spui tot ce simti si totusi ii spui numai banalitati. Te desparti de ea si nu-ti poti lua mintea de la ochii ei, de la buzele ei, de la voce, de la felul in care isi trece mana prin par… Te urmareste fiecare gest, fiecare miscare, fiecare privire chiar daca nu au insemnat nimic poate. Observi ca iti e mai usor sa ii vorbesti in scris si o faci. Ii vorbesti ca si cum ai recita o poezie si iti place ca intelege si iti raspunde in acelasi mod. Desi esti un tip temperat si ai invatat cu greu sa fii asa, arzi de nerabdare sa o vezi, sa o auzi……ii spui tot ce iti trece prein minte fara sa te mai gandesti la efect… Ai impresia ca incepi sa simti ceva pentru ea…..numai ca nu te poti decide daca e afectiune sau pasiune….. Cert e ca, oricare ar fi, te temi; te temi din doua motive. O data pentru ca ti-e teama sa mai simti din nou si totusi iti e teama ca daca ii spui sau va simti o vei speria si nu vei mai avea sansa sa simti mai mult. Pare a fi mult prea repede….pare imposibil, fals….tu stii ca nu e asa dar ea va sti?
Un singur lucru te linisteste….poti sa scrii din nou….mana se misca fara sa o poti opri, cuvintele apar pe foaie fara sa stii de unde vin…. Si ii esti nespus de recunoscator pentru asta….